Salut!

Bine ai venit pe InspireCluj.ro!

Poate ne-am mai întâlnit pe Instagram, poate chiar ți-am share-uit fotografia sau poate acum auzi pentru prima oară de noi… indiferent. Ce-ar fi să ne vedem mai des și să te surprindem cu the best vibes?

Dacă până acum Inspire Cluj a însemnat ”The finest featured photos from Cluj”, de aici încolo îți vom oferi mult mai mult, mai exact: evenimente, cultură, lifestyle, povești de viată și business.

Pe scurt, vrem să devenim sursa ta de informații pozitive din Cluj… da, exclusiv informații pozitive! Iar toate acestea în format text și video, pentru că suntem o revistă digitală video, un concept nou în Cluj, care îmbină formatul de tip blog cu cel TV. De aceea, ne găsești pe site și pe canalul de YouTube sub numele de ”Inspire Cluj TV”.

Suntem o echipă tânără și mega entuziasmată, cu o mulțime de idei fresh, prin care să îți prezentăm pulsul și dinamica acestui oraș. Dacă ne entuziasmăm puțin mai tare, poate chiar a întregului  județ…

Așa că nu te mai reținem, ai treabă de făcut! Îți dorim citire/vizionare plăcută și multe zâmbete schițate împreună! 

Fii inspirat de Cluj!