Visuri. De la idee la materializare.

Visuri De la idee la materializare

”Verdictul final: patru de DA. Visul copilului de 8 ani ce stătea în fața televizorului în casa bunicilor era împlinit.”

Dacă ar fi să întrebăm societeatea despre obiceiuri nesănătoase, răspunsurile ar fi cele clasice: fumat, consum de alcool, nerespactarea orelor de somn și așa mai departe. Dacă mă întrebi pe mine, răspunsul e simplu: renunțarea la propriile visuri.

Fiecare are, ținut ascuns în interiorul său sau nu, un ideal pe care ar vrea să îl atingă, o realizare pe plan profesional sau personal pe care și-o dorește de când era tânăr, dar pentru care nu muncește din varii motive. Cel mai des am auzit scuza că „nu am timp” sau că „nu mă simt pregătit”, dar fără niciun plan care ar rezolva aceste probleme. Nici nu mai menționez nemuritoarea replică „oare ce va spune lumea?”. Aici majoritatea persoanelor se blochează. Ajung să facă alegeri care nu le creează plăcere, iar după lupte interioare teribile, renunță la ce îi face cu adevărat fericiți.

Hai să vă spun și povestea mea. De mic copil am admirat artiștii muzicali și îmi doream să ajung și eu unul. De la vârsta de 3 ani am început să cânt prin casă și să dau mici „spectacole” cu ideea bine înrădăcinată că, la un moment dat, voi avea și un public real în față. Când aveam vreo 7-8 ani, la televizor a apărut emisiunea „Românii Au Talent”. Mi-a dat peste cap toate preconcepțiile despre orice tip de spectacol, iar în momentul acela mi-am spus: trebuie să ajung acolo

Persoana care mi-a dat zvâcul de care am avut nevoie a fost bunica mea. Atunci când mi-a auzit noul scop în viață, mi-a spus că m-aș descurca și că ea va fi cea care mă va duce acolo. Era toată motivația de care am avut nevoie. M-am înscris în sezonul al doilea al emisiunii, dar nu m-a sunat nimeni. Niciun fel de problemă, dorința rămâne acolo. Trec câțiva ani, încep să scriu versuri și să descopăr hip-hop-ul, astfel deschizându-mi orizontul muzical.

În clasa a 3-a am încasat prima lovitură sub centură din punct de vedere motivațional. Întrebați fiind de doamna învățătoare ce vrem să facem pentru serbarea de final de an școlar, am ridicat timid două degete și am zis că aș vrea să cânt singur. În secunda următoare, toată clasa râdea în hohote fără oprire. Până și învățătoarea se abținea să nu li se alăture. Mulți ani mai târziu, mi-am dat seama de cât de tare m-ar fi putut marca acel eveniment. Spre norocul meu, am trecut rapid peste impediment.

Prin clasa a șaptea, lucrurile au început să meargă din ce în ce mai bine, iar dorința de a apărea pe scenă era tot mai puternică. Apropiindu-se aceeași serbare despre care vă vorbeam mai devreme, mi-am întrebat cel mai bun prieten (care îmi era coleg de bancă și la fel de pasionat de rap ca mine) dacă ar fi o idee bună să mă prezint la preselecții cu „micili mele rândulețe”, cum ar spune Tudor Mușatescu. Răspunsul a fost scurt și de efect: „Du-te, frate!”

Zis și făcut. Mi-am luat cele mai bune versuri scrise de mine, un instrumental de-al lui Deliric și m-am prezentat în sala mică de sport a școlii. Fiind copleșit de emoții, am scos din buzunar versurile si le-am citit de pe foaie fără să dau ochii cu publicul, și așa modest, pe care îl aveam în față. Surprinzător, totul a ieșit bine. Indubitabil, a venit și momentul primei apariții pe o scenă reală – 25 mai 2015:

În vara următoare, am mai concertat prin câteva pub-uri din Suceava, dar un lucru nu era la locul lui: micul meu vis din copilărie. Așa că în toamnă m-am înscris pentru a doua oară la Românii au Talent. Prin octombrie m-au sunat să mă anunțe că trebuie să mă prezint la Hotel Unirea din Iași. Prima jumătate a textului pentru respectivul moment l-am scris în ziua în care am fost sunat, iar cealaltă jumătate (evident) pe 1 noiembrie, pe la miezul nopții, cu mai puțin de 12 ore înainte de reprezentație. Pe drumul spre Iași, încercam să rețin versurile din partea a doua, dar fiind atât de emoționat, învățam două versuri și uitam patru.

După aproximativ 12 ore petrecute în agonia preselecțiilor, am ajuns să prezint momentul producătorilor… DEZASTRU! M-am încurcat de 3 ori, de fiecare dată din ce în ce mai tare (a treia oară când mi-am uitat textul, am început să improvizez rimele pe loc, dar nu, nici aia nu mi-a ieșit). Totuși, spre surprinderea mea, producătorii m-au trecut mai departe pe motiv că „le plăcea vibe-ul meu”. Impactul iminent cu juriul real a venit la 4 zile după aceea. Intrând în culise și văzându-mă în fața lui Smiley și a lui Pavel Bartoș, au început să mă treacă toate apele, dar, ca printr-o magie, după primul pas pe scenă, mi s-au evaporat toate emoțiile și mi-am făcut momentul mai bine decât îl repetasem acasă. Verdictul final: patru de DA. Visul copilului de 8 ani ce stătea în fața televizorului în casa bunicilor era împlinit. Din păcate, după încă o triere a concurenților, producătorii au decis să nu mă difuzeze. Niciun bai, fapta rămâne făcută.

În toamna anului următor, am intrat la liceu. Iar inventarul activităților din cei patru ani de zile e în felul următor: 100+ evenimente la care am cântat, 20+ evenimente pe care le-am organizat de unul singur, 2 campionate naționale de arte mațiale la care am luat luat locul 1, 10+ conferințe naționale, dintre care la două am fost public speaker. Ca absolvent al clasei a 12-a îmi dau seama că nu s-ar fi întâmplat nimic din toate astea dacă nu reușeam să îmi depășesc condiția de puștan visător.

La finalul poveștii, aș vrea să vă întreb pe voi: care a fost lucrul pe care eu l-am făcut în 2015 pentru a-mi îndeplini visul?

Concluziile sunt simple:

  • E normal să se râdă de tine la început dacă oamenii nu sunt obișnuiți să te vadă în postura respectivă
  • Îți poate lua ani de zile să realizezi ceea ce îți dorești. Poate nu drumul în sine va dura ani, dar pregătirea ta pentru momentul respectiv, cu siguranță îți va lua ceva. Nu grăbi nimic și pregătește-te zilnic pentru marele eveniment.
  • E ok să ai emoții, oamenii te vor înțelege. Take a deep breath and go with the flow.
  • Ia-ți lângă tine persoane care să te încurajeze și să te ajute. Chiar dacă nu prea mai țin legătura cu fostul meu coleg de bancă din cauza separării firești a drumurilor noastre, iar bunica mea s-a stins în 2017 fără să fi participat vreodată fizic la vreo reprezentație de-a mea, ei au fost cei care mi-au dat impulsul să devin cine sunt azi și pentru asta le mulțumesc.

A, da, tot ce am făcut ca să îmi îndeplinesc visul a fost să mă ridic de pe scaunul meu comod și să mă duc să-mi fac treaba. I did that, now it’s your turn!

Autor: Ștefan Tărăboanță

Un comentariu la „Visuri. De la idee la materializare.

  1. Disponibilitatea ta de a persevera va fi cel mai mare atu al tău. Tu ești propria ta creație !
    Felicitări Stefan !

Comentariile sunt închise.