Povestea mea – Un scriitor pierdut în Cluj

Povestea mea – Un scriitor pierdut în Cluj

„Scrisul mi s-a strecurat tiptil sub piele, iar poezia mi-a lăsat cicatrice atât pe retină, cât și în suflet.”

„Scrisul mi s-a strecurat tiptil sub piele, iar poezia mi-a lăsat cicatrice atât pe retină, cât și în suflet.” I-am spus colegei mele Teodora în primul an de facultate, între cursuri, în timp ce învârteam un bețișor în capuccino-ul cu topping de caramel de la Panemar. Însă puțin știa ea la acel moment că vorbele îmbrăcate frumos ascundeau în spate propriile bătălii.


Scrisul este cel mai frumos dar pe care l-am primit. Am început să scriu la 9 ani hotărâți în certificatul de naștere. Pe atunci, notam repezită rime și versuri într-un caiet dictando cu un tigru pe copertă. Acum, consemnez toate gândurile care îmi trec prin cap în Word-uri pe care le salvez cu denumiri ciudate: „123”, „Poezii 01” sau „Poezii alfa”. Totuși, trebuie să recunosc că este și cel care mi-a adus cele mai multe neajunsuri. Cel mai greu de depășit a fost un simplu blocaj literar în aparență, dar care aproape că m-a determinat să renunț la scris.


Blocajul a început treptat în facultate, când am descoperit că în jurul meu se află mulți oameni talentați, cu aceleași pasiuni – ceea ce nu este un lucru rău. Și în orașul meu imperceptibil pe hartă oamenii scriau, deși nu cu aceeași pasiune.


Devenisem un nor de ploaie încârcat. Nu mai scriam și doar îmi pierdeam vremea plictisită. Simțeam că mă pierd ușor, ușor, pe mine și credeam că nu sunt suficient de bună sau capabilă.


După lecturi și videoclipuri motivaționale căutate pe Youtube la 2 dimineața – pasiunile mele nevinovate, mi-am dat voie să-mi ascult vocea. Am meditat la ceea ce mă descurcam mai bine: culegeam informații, sculptam cuvinte și ascultam oamenii. Empatizam cu cei mai mulți, cu excepția mea. Trebuia o mică schimbare. Ieșirea din zona de confort în care m-am afundat.

Astfel, într-o zi, pe grupul facultății, a apărut un Call Creativ din partea revistei Copilot. Sceptică, mi-am luat un text mai vechi și am început să îl meșteșugăresc cum am știut eu mai bine. L-am trimis convinsă că nu voi câștiga, însă aveam un sentiment de împlinire după multă vreme. Am făcut ceea ce îmi aducea cea mai multă satisfacție, iar orele s-au scurs mai repede ca niciodată.


Call-ul Creativ l-am câștigat, iar în sufletul meu a înflorit speranța. Mi-am dat seama că pierdusem multă vreme gândind în cutie și nu în afara ei. Mi-am limitat singură parcursul literar înainte să-mi dau o șansă.


Așa că, tinere scriitor – pasionat, dar nesigur – luptă pentru propria voce! Nimeni nu o va face pentru tine și la fel de autentic. Drumul nu e lin, e pavat cu încercări dureroase. Însă cei care rezistă, se pot bucura la final că au dat tot ce au avut mai bun de oferit.

Giurcanu Cristina-Elena