Secretul unei pandemii de succes

Secretul unei pandemii de succes

Chiar dacă experimentăm o perioadă mai dificilă, nu există un moment mai bun de a ne axa pe dezvoltare personală decât prezentul. De ce să nu profităm de această perioadă restrictivă ca să ne îmbunătățim atât fizicul, cât și psihicul?

Ne lovim din ce în ce mai des de standardele de frumusețe impuse de societate. Ne ghidăm în fiecare zi după postările celebrităților și ne trăim viața gândindu-ne că nu suntem îndeajuns de buni și îndeajuns de frumoși pentru oamenii din jurul nostru.

Închide ochii și imaginează-ți acea versiune perfectă a ta la care ai visat mereu. O poți vedea?

Putem obține tot ce ne dorim, atât timp cât există gândire pozitivă. Așadar, dacă simți că ți-ar plăcea să faci mici modificări în ceea ce privește rutina zilnică, următoarele idei te-ar putea ajuta.

Probabil te-ai întrebat măcar o dată de ce ai renunțat la anumite hobby-uri, deși îți făceau plăcere. Poate a intervenit altceva, sau poate din cauza lipsei de timp acea activitate a trebuit dată la o parte. Ei bine, acum ai ocazia să revii la ceea ce te-a pasionat în trecut, să descoperi noi interese sau să continui planurile care se aflau în lista de așteptare. Până la urmă, viața e mult prea scurtă ca să facem lucruri care nu ne pasionează în defavoarea celor care ne aduc bucurie, nu-i așa?

Toată lumea știe că sportul este rețeta pentru un stil de viață sănătos, dar dacă ești ca mine, acest lucru va fi o adevărată provocare. Mi-ar fi imposibil să număr de câte ori mi-am spus că Totul începe de luni și că într-un final voi începe să fac sport pentru a ajunge la corpul pe care mi l-am dorit mereu. Din păcate pentru mine, timp de luni bune am amânat, apoi am mai amânat un pic până mi-am spus Stop! și mi-am făcut un program care să includă și exerciții fizice. Am început ușor, cu pași mici, dar siguri și totul din comfortul casei mele. Ce m-a ajutat pe mine foarte mult au fost sesiunile de cardio pe care le-am găsit pe YouTube. Pe lângă faptul că îți dă un boost de energie, muzica este pe gustul tuturor. De la melodiile populare de pe TikTok, până la muzica anilor 2000, ba chiar și melodii din filme precum Mamma Mia și categoria Disney Channel. Găsești sute de videoclipuri pe YouTube care te vor ajuta să ajungi la nivelul fizic dorit.

Totuși, nu ar trebui să uităm că psihicul este la fel de important ca fizicul și că de asemenea trebuie să-l antrenăm și să avem grijă de el. Din propria experiență, pot spune că meditația are un impact semnificativ asupra minții și ar trebui inclusă în rutina noastră zilnică. Desigur, este posibil ca mulți să vă întrebați ce este, de fapt, meditația, iar partea cea mai frumoasă este simplul fapt că nu are o definiție anume. Pentru fiecare dintre noi poate semnifica ceva diferit. Singurul principiu de bază este revenirea la obiectul de concentrare care poate diferi de la observarea propriei respirații, până la aprecierea mișcării flăcării unei lumânări. Asta este tot. Aventurează-te în amalgamul propriilor gânduri, apoi întoarce-te în prezent. Curajul de a reveni este, de fapt, esența meditației. Nu, nu trebuie să stai în poziție turcească (decât dacă vrei) și nu, nu trebuie să scoți sunete bizare (decât dacă te relaxează). Întregul concept de mindfulness meditation are scopul de a aduce o multitudine de beneficii precum: starea de calm, productivitate, abilitatea de a aprecia mai mult lucrurile și oamenii din jurul tău, dar și controlul asupra emoțiilor și gândurilor. Dacă îți dorești să experimentezi așa ceva, aplicațiile precum Headspace și Mauna (prima aplicație de meditație din România care va fi lansată în Decembrie) te vor ajuta în descoperirea frumuseții meditației.

Acum că ai toate ingredientele pentru o rețetă de succes, mai trebuie doar să adaugi un strop de motivație pentru a-ți atinge idealurile. Desigur, este o perioadă dificilă pentru fiecare dintre noi; este perfect în regulă ca în unele zile să ne dorim doar o seară de filme alături de cei dragi sau o sesiune relaxantă de lectură. Cu toate acestea, trebuie să ne găsim puterea de a investi în propria persoană.

Autor: Miruna Macsim

7 comentarii la „Secretul unei pandemii de succes

  1. Superb! Imi place faptul ca stilul autorului este deschis!

Comentariile sunt închise.