Maratonul Vaccinării – Împreună pentru Cluj!, organizat de UMF „Iuliu Hațieganu”, continuă în 4-7 iunie

Maratonul Vaccinării

În 4-7 iunie, locuitorii din Cluj-Napoca, dar și cei din alte localități, precum și cetățenii străini, care s-au vaccinat, în perioada 14-17 mai, cu prima doză a serului Pfizer-BioNTech, vor primi rapelul în cadrul centrului de vaccinare care va fi amenajat la Sala Polivalentă BT Arena.

În cadrul evenimentului, se va putea administra și prima doză de vaccin pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani. Pentru rapel, aceștia vor trebui să se adreseze altor centre de vaccinare în care se administrează vaccinul Pfizer-BioNTech.

La Sala Polivalentă BT Arena vor fi amenajate 10 de cabinete de vaccinare, ce vor asigura un flux continuu, non-stop, pentru persoanele care vor veni să se vaccineze, începând de vineri, 4 iunie, ora 16:00 și până luni, 7 iunie, ora 08:00. Nici de această dată nu este necesară programarea, cei interesați trebuie să se prezinte la centrul de vaccinare doar cu actul de identitate.

Pentru că vaccinul Pfizer-BioNTech a primit recent aprobarea să fie administrat și copiilor cu vârsta de peste 12 ani, minorii pot veni la Maratonul Vaccinării – Împreună pentru Cluj! însoțiți de un părinte sau de tutorele legal, care va trebui să își exprime consimțământul.

Peste 350 de voluntari (medici, rezidenți și asistenți din spitalele universitare clujene, precum și cadre didactice și studenți ai UMF „Iuliu Hațieganu”) s-au oferit să participe la maratonul vaccinării care ne va aduce mai aproape de normalitate.

“Prima ediție a Maratonului Vaccinării s-a desfășurat în condiții excelente și fără niciun efect secundar sever la cele aproape 4000 de persoane vaccinate și suntem convinși că, și de această dată, evenimentul va avea rezultate foarte bune. Deja putem observa efectele vaccinării și trebuie să continuăm să mergem pe acest drum, să încurajăm populația să se vaccineze. Chiar dacă avem mai puține restricții, să nu uităm că pericolul nu a trecut și trebuie să fim în continuare prevăzători. Întreaga comunitate academică a universității noastre s-a implicat în acest demers și le sunt recunoscătoare tuturor pentru eforturile depuse și încrederea pe care au transmis-o celor care au venit să se vaccineze. Este de datoria noastră, în calitate de profesioniști și viitori profesioniști în domeniul sănătății, să sprijinim comunitatea în aceste vremuri complicate. Vă așteptăm din nou la Maratonul Vaccinării, cu speranța de mai bine și cu încrederea că împreună vom învinge pandemia!”, este mesajul transmis de prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Maratonul Vaccinării – Împreună pentru Cluj! este organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Instituția Prefectului Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Direcția de Sănătate Publică Cluj, Colegiul Medicilor Cluj, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – filiala Cluj și spitalele universitare din Cluj-Napoca.

Sursă: comunicat de presă