Agatha Christie, ”Regina Crimei” – Book Inspiration 01

Agatha Christie, ”Regina Crimei” - Book Inspiration 01

Începem o nouă rubrică prin care îți oferim inspirație pentru următoarea ta lectură! Descoperă autori, genuri și culturi noi prin recomandările noastre de cărți prin care îți creștem pofta de citit!

Agatha Christie este o maestră nu numai în construirea structurii geniale a cărților polițiste ci și în a induce în eroare cititorii nebănuitori. Cititorul intră în propria sa investigație pe parcursul narațiunii și ajunge aproape mereu la concluzia greșită dar dezvăluirea criminalului adevărat oferă o experiență de neuitat! În cea mai faimoasă serie a scriitoarei, detectivul belgian Hercule Poirot urcă pe scenă și rezolvă cele mai uimitoare crime din secolul XX-lea cu acele bine cunoscute ”mici celule gri”. Așa că pregătește-te, cititorule, pentru tonul comic al Agathei Christie, Poirot și personajele mereu suspectate!

Talentul extraordinar al Agathei Christie se evidențiază pe parcursul carierei sale de scriitoare printr-un total de 66 de romane polițiste. În timpul Primului Război Mondial ia naștere personajul legendar Hercule Poirot care rezolvă cele mai complexe și misterioase crime cu remarcile sale ingenioase. În această perioadă Christie lucra ca asistentă voluntară într-un spital unde a făcut rost de cunoștințe farmaceutice. De aici rezultă cunoștințele detaliate despre otrăvuri în multe dintre romanele sale.

Scrierea unui roman polițist a fost un mijloc eficient de a perturba monotonia obișnuită din viața ei iar o altă sursă de motivație a fost combaterea pariului cu sora ei Madge care a pariat că Agatha nu va scrie romane polițiste bune. Motivele menționate au fost suficiente pentru ca scriitoarea să-și scrie romanele polițiste fantastice și să se înscrie în istoria literaturii ca ”Regina Crimei”! La sfârșitul Primului Război Mondial, Agatha Christie a reușit să publice primul său roman polițist ”Misterioasa afacere de la Styles” care a marcat un nou început pentru ea și i-a determinat viața în domeniul literar. Această carieră a inclus multe călătorii prin care a făcut cunoștințe noi și a aflat multe informații despre culturi străine care au inspirat locațiile, personajele și crimele romanelor sale.

Cu deschiderea spre necunoscut, Agatha Christie ne inspiră să facem același lucru: să călătorim, să cunoaștem lumea și valorile pe care diferite culturi le reprezintă. Să ieșim din obișnuit cu o poveste nu atât de obișnuită precum cele ale lui Christie  și să nu ne fie teamă să ne adâncim în cavalcada de secrete și mistere. Să folosim cu înțelepciune acele ”mici celule gri” precum Poirot dar să fim atenți la concluziile noastre! Să deschidem o carte, să ne scufundăm într-o lume nouă, într-un alt spațiu de gândire și după ultimele rânduri citite să fim mai bogați cu o nouă viziune asupra lumii!

Redactat de: Anett Sipos