50 din copii din Băișoara pot primi o masa caldă și ajutor la lecții, prin programul „Pâine și Mâine” al World Vision România

O masa caldă și ajutor la lecții, prin programul „Pâine și Mâine” al World Vision România

Organizația World Vision România dorește să implementeze „Pâine și Mâine” și în comuna Băișoara. „Pâine și mâine” este un program zilnic de after-school prin care copii din clasele P-IV beneficiază de o masă caldă și de ajutor la lecții și la recuperarea materiei, derulat de 7 ani în comunitățile marginalizate din satele României. În Băișoara, 50 de copii ar avea nevoie de acest ajutor pentru a-și continua studiile și chiar pentru a avea acces la suficientă mâncare zilnic.

Sprijin umanitar din Cluj pentru refugiații din Ucraina – PATRIR

Sprijin umanitar din Cluj pentru refugiații din Ucraina – PATRIR

În momentul de față, Intitutul Român pentru Pace – PATRIR se coordonează cu parteneri locali, regionali și nationali, precum și municipalitatea pentru a ajuta la o organizare eficientă în sprijinul refugiaților Ucraineni de pe teritoriul României. Pentru moment acceptăm donații de la Clujenii care doresc să-și ofere sprijinul.

Campanie de 16 zile de activism împotriva violenței de gen la Cluj-Napoca

Campanie de 16 zile de activism împotriva violenței de gen la Cluj-Napoca

În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2021, Institutul Român pentru Pace (PATRIR) alături de Alianța Clujeană | Cluj Alliance | Kolozsvári Szövetség (un grup de ONG-uri, instituții, autorități, companii private și persoane fizice) organizează „Împreună pentru Cluj | Cluj Unites | Együtt Kolozsvárért – Campania de 16 zile de activism împotriva violenței de gen”. Seria de evenimente va fi organizată în Cluj-Napoca, unele activități au loc și în București sau online. Organizatorii își propun să contribuie la creșterea conștientizării cu privire la violența de gen, dar și să strângă fonduri pentru susținerea adăposturilor pentru supraviețuitoarele violenței de gen din Cluj împreună cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC).

Cofeels - prima cafenea din Cluj-Napoca care oferă viziune persoanelor cu deficiențe de vedere

Cofeels – prima cafenea din Cluj-Napoca care oferă viziune persoanelor cu deficiențe de vedere

„𝐂𝐨𝐟𝐞𝐞𝐥𝐬 este mai mult decât o cafenea, Cofeels este locul în care îți poți începe ziua, poți lucra la un proiect, te poți întâlni cu prietenii sau partenerii de afacere și în același timp poți ajuta pe cineva fără prea mult efort în plus. Lucian Butnaru, fondatorul acestui proiect, știe ce înseamnă o dizabilitate de vedere, dar și ce înseamnă o cafea bună. A pornit de la dorința de a ajuta și de a împărtăși cu lumea pasiunea lui și a ajuns la Cofeels, care îmbină utilul cu plăcutul. Util, deoarece avem nevoie de mai multe acțiuni care să contribuie la o viață mai bună pentru persoanele cu dizabilități de vedere. Plăcut, deoarece cafeaua este ceva ce avem cu toții în comun.”