Schimbarea pleacă de la noi - studenții care luptă împotriva abandonului școlar

Schimbarea pleacă de la noi – studenții care luptă împotriva abandonului școlar

Abandonul școlar în România este în continuă creștere, iar mutarea orelor în mediul online, din cauza pandemiei de coronavirus, a adăugat încă un motiv pentru elevi să nu mai frecventeze orele. În rapoartele oficiale despre starea învățământului preuniversitar și universitar în anul 2019-2020, Ministerul Educației a constatat că 35,3 mii de elevi din ciclurile primar și gimnazial au abandonat școala. Cu un an înainte, numărul elevilor care au abandonat era de 28 de mii. Cea mai mare rată de abandon școlar este la începutul și la finalul ciclului de învățământ, la clasele pregătitoare și a V-a, în ciclurile primar și gimnazial, iar cel mai intens fenomen de abandon școlar este în mediul rural, unde peste 23% dintre elevii intrați în școală acum 8 ani abandonaseră școala până la terminarea gimnaziului, potrivit rapoartelor de pe site-ul Ministerului. „Efectele abandonului şcolar se resimt pe termen lung asupra evoluţiei societăţii şi creşterii economice. Cei care au părăsit timpuriu şcoala au tendinţa să participe mai puţin la procesul democratic şi sunt cetăţeni mai puţin activi. Abandonul şcolar afectează şi procesul de inovare şi creştere, pentru că aceasta se bazează pe forţa de muncă competentă în întreaga economie, nu doar pe cea din sectoarele de înaltă tehnologie.”, notează EduPedu.ro.