Aventurile unui cinefil – Reconectarea la marele ecran

Aventurile unui cinefil – Reconectarea la marele ecran

Fiecare dintre noi a adunat amintiri și experiențe atât pozitive, cât și negative în lunile pandemice. Una dintre amprentele negative pe care le-a lăsat pandemia atât asupra mea, cât și a multor cinefili, a fost reprezentată de închiderea cinematografelor. Cu siguranță există întotdeauna deschiderea rețelelor nelimitate de filme, documentare și seriale, cum sunt: Netflix sau HBO GO. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, acestea nu satisfac întru totul plăcerea de a mânca jumătate din punga de popcorn înaintea începerii filmului, urmărirea reclamelor și discuțiilor cu prietenii: „Poți să-mi dai și mie puțin nachos cu salsa?”.