De câți oameni e nevoie pentru a fi singur?

De câți oameni e nevoie pentru a fi singur

Fie că faci parte din categoria introvertiților care ar prefera să-și petreacă timpul citind, în defavoarea unei ieșiri cu prietenii, trebuie să știi că socializarea este un element necesar naturii umane. Pretutindeni ești înconjurat de oameni. La școală, la muncă, în spațiile publice, iar uneori, telefonul sună chiar și atunci când ești acasă petrecând puțin timp cu tine. Cu toate acestea, una dintre problemele cel mai des întâlnite la momentul actual este frica de singurătate.

Analizând ceva mai atent ceea ce se petrece în jurul tău vei observa orele în șir pe care unii le petrec în fața telefonului sau a calculatoarelor încercând să evite pe cât posibil momentul de liniște în care fac cunoștință cu propria persoană.

Până la urmă, ce este singurătatea?

Singurătatea este o trăire la nivel emoțional. Ți s-a întâmplat vreodată să fii înconjurat de lume și totuși să te întrebi, în gând, cu o voce tremurândă “de ce mă simt singur?” ? Unii percep acest sentiment ca fiind unul de coșmar. Alții se agață de el, transformându-l în singura lor cale de supraviețuire, însă, cum stă treaba de fapt? Cunoaște-te. Dă-ți voie să vezi dacă ai timp pentru tine, dar și pentru ceilalți.

Primul pas în a-ți face curaj să te cunoști?

Conștientizează acest sentiment. Acceptă faptul că s-ar putea să fugi de conversația cu tine în care există șanse să descoperi și lucruri pe care nu ai vrea să ți le asumi. Foarte important este să conștientizezi și faptul că un partener nu poate înlocui eul interior, așa că fuga după relații nu se încadrează în categoria “activități sănătoase”.

Ce faci după ce te-ai hotărât că ai obosit să fugi de tine?

Începe cu lucruri mărunte. Mănâncă bolul acela de cereale la masă și nu uitându-te la serialul tău preferat. Crede-mă, “The Office” va fi la fel de bun și după prânz. Apoi încearcă lucruri precum evitarea acelui apel în care îți chemi prietenii la tine imediat ce realizezi că ai rămas singur. Alergatul de unul singur, meditatul, scrisul emoțiilor sau oricare activitate ce te pasionează și pe care o faci cu tine însuți pot să te facă să realizezi că, de fapt, ai găsit persoana preferată cu care să-ți petreci timpul.

Cum te împiedici să ajungi în cealaltă extremă?

Socializează constant. Faptul că prioritizezi propria persoană nu înseamnă că trebuie să neglijezi total ceea ce se petrece în jurul tău. Mergi la ziua aia de naștere, fugi la mare cu câțiva lei în buzunar, împreună cu gașca ta, ajută-i pe ai tăi prin casă și din când în când mai întreabă-i cum se simt, dar la finalul zilei, acordă-ți câteva minute pentru a răspunde la aceeași întrebare. Participă la diferite discuții și situații, asta te poate împinge să-ți observi nu doar mecanismele proprii de gândire, dar și cele ale indivizilor cu care intri în contact.

Cum te poate ajuta faptul că ești persoana care te cunoaște cel mai bine?

Cunoașterea de sine poate fi cel mai bun aliat în formarea unei imagini de ansamblu asupra modului de relaționare cu lumea exterioară. Cunoașterea propriilor limite, anticiparea reacțiilor tale la eventuale situații și selectarea persoanelor cu care te simți cât mai aproape de cine ești, de fapt, constituie doar câteva dintre beneficiile pe care ți le aduci odată cu practicarea introspecției. Astfel, poți evita conflicte, poți empatiza inteligent, fără a lăsa asta să te afecteze, dar mai ales, te poți educa în formarea unui filtru obiectiv prin care percepi realitatea. Analiza obiectivă a situațiilor ce te înconjoară are ca rezultat reducerea stresului și a anxietății, lucru ce aduce cu sine concentrarea asupra obiectivelor principale și îmbunătățirea la nivel de autocontrol.

Avem nevoie de oameni pentru a fi umani, dar entitatea de care avem cea mai mare nevoie suntem chiar noi.

Așadar, tu, cel din mulțime, te bucuri să fii singur?

Redactat de Bianca Bejenaru

2 comentarii la „De câți oameni e nevoie pentru a fi singur?

Comentariile sunt închise.