„Vreau să slăbesc!”
„Nu știu de ce nu slăbesc.”
„Tu ce dietă ai folosit ca să slăbești?”
„Nu mai mănânc după ora 18:00.”
„Ce bine arată prăjitura aia, dar dacă o mănânc o să mă simt prost că mă îngraș.”
„Gata, de luni mă duc la sală și mănânc sănătos.”
„Ia să încerc ceaiul ăla de slăbit, poate funcționează.”
Dacă și tu ai fost în situația în care ți-a trecut prin minte unul din gândurile de mai sus și „de luni” au început toate schimbările semnificative de îmbunătățire a vieții, dar nu au avut rezultatele dorite, află că și slăbitul este o știință și îi poți învăța bazele. Și nu, nu este nevoie să renunți la acel „ceva dulce” pentru asta. Bianca s-a confruntat și ea cu dorința de a slăbi, iar în acest articol ne dezvăluie modul în care a reușit fără restricții alimentare, diete sau ceaiuri. Iar de-a lungul acestui parcurs și-a format o comunitate frumoasă pe Instagram, interesată de rețetele ei macro friendly, pe care le-a adunat într-o carte recent tipărită. Dar cel mai important lucru pe care l-am învățat în urma interviului pe care ni l-a acordat, e faptul că înfometatul, restricționarea excesivă sau exagerările conduc la frustrări, care, pe termen lung, se vor manifesta împotriva scopului de a pierde kilograme.
„În România, termenul „sănătos” e asociat cu salate, piept de pui la grătar și mult cardio. Însă această abordare nu va merge la nesfârșit, fiindcă mai devreme sau mai târziu nu ne mai putem restricționa. Și când asta se întâmplă, de cele mai multe ori ajungem exact de unde am plecat, poate și mai rău.”
Inspire Now: Bianca, spune-ne câteva cuvinte despre tine, cine ești tu dincolo de ceea ce se vede pe Instagram?
Bianca Lixandru: Salutare, eu sunt Bianca, programatoare de meserie, studentă în anul II la master și super pasionată de tot ce înseamnă fitness și nutriție. Lucrez full-time de 2 ani și jumătate la o companie din Cluj-Napoca, unde fac programare web și design, și urmează să termin masterul la specializarea „Modelarea afacerilor și calcul distribuit”. Pe lângă asta, mă ocup și de pagina de Instagram, care e ca un al doilea job full-time, și am diverse colaborări, fie legate de pagină, fie pe partea de programare sau design. Restul e viața mea personală, când mai rămâne timp.
Inspire Now: În descrierea de pe Instagram spui că promovezi un stil de viață sănătos și flexibil. Ce înseamnă pentru tine „un stil de viață sănătos și flexibil”?
Bianca Lixandru: Descrierea de pe Instagram mă limitează, din păcate, la 150 caractere, însă dacă aș avea mai multe, aș spune că susțin un stil de viață în care să ne găsim fiecare echilibrul potrivit; să ne respectăm corpul, prin alimente nutritive, dar și mintea și sufletul, prin micile pofte și plăceri; să putem să ne bucurăm și de o salată, dar și de o gogoașă, fără vină și să avem grijă de tot ce ține de noi, nu doar de mărimea de la haine. În România, termenul „sănătos” e asociat cu salate, piept de pui la grătar și mult cardio. Însă această abordare nu va merge la nesfârșit, fiindcă mai devreme sau mai târziu nu ne mai putem restricționa. Și când asta se întâmplă, de cele mai multe ori ajungem exact de unde am plecat, poate și mai „rău”. Oamenii ar trebui sa învețe să ducă o viață sănătoasă care poate fi și sustenabilă pe termen lung. Până la urmă, asta e definiția unui „stil de viață”. Așa că eu susțin flexibilitatea în tot ceea ce facem, să fim echilibrați în ceea ce privește alegerea alimentelor consumate, nivelul și tipul de mișcare, să încercăm să luăm decizii mai potrivite pentru scopul nostru, însă nici să nu ne restricționăm excesiv.
Inspire Now: Ai avut dintotdeauna un stil de viață sănătos sau a existat un moment anume care te-a determinat să faci o schimbare?
Bianca Lixandru: Stilul acesta de viață a început odată cu gândul pe care majoritatea dintre noi îl avem la un moment dat: „ar fi cazul să slăbesc”. În facultate am petrecut o vară în SUA, unde, recunosc că nu am avut grijă deloc la ce mâncam. Eram studentă, încercăm să strâng bani și fast-food-ul era cel mai ieftin și accesibil. După vara aceea, când am venit acasă, am intrat în lumea aceasta din dorința de a slăbi. Așa a început pasiunea mea pentru nutriție și sport. Mi s-a părut super interesantă partea științifică din spate (în caz ca nu v-ați prins până acum, sunt super „geeky”) și m-a acaparat. Trei ani mai târziu, sunt tot aici, mai pasionată ca niciodată. Mi s-a schimbat complet viața și motivul pentru care am ales asta este, adesea, incomparabil cu câștigurile pe care le-am avut datorită adoptării acestui stil de viață.
Inspire Now: Ai 19,1k urmăritori pe Instagram și foarte multe aprecieri pentru ceea ce faci în online. Cât de greu este să îmbini job-ul full-time de programator cu menținerea comunității pe care ți-ai format-o în online aproape?
Bianca Lixandru: Mai greu decât credeam, mai ales când ești perfecționistă și vrei să îți iasă toate perfect. Știu că e la moda vorba „crearea de conținut e ca un job full time”, însă trecând prin experiența aceasta, aș putea spune că de multe ori e mai mult decât atât. De la job-ul full-time ai liber în weekend și de sărbători, îți iei vacanță, ai concediu de odihnă, dar de la Instagram mai greu îți iei „concediu” fără ca persoanele care te urmăresc să nu simtă acest lucru. Plus ca și nișa pe care mi-am ales-o nu e printre cele mai ușoare: creează rețeta, calculează să fie bună din punct de vedere nutrițional, ai grijă la ingrediente să fie accesibile, prepară rețeta (uneori de mai multe ori, până iese perfect), fotografiază, editează, scrie rețeta, postează, răspunde la mesaje și la comentarii. Pe lângă asta, sunt și postările de la story, care sunt mai multe într-o zi. Plus job-ul full time, care nu e printre cele mai ușoare: scris cod, interacționat cu clienții, decizii pe proiect și tot așa. Dar îmi plac mult amândouă, iubesc să programez, să gătesc și să fac calcule, așa că puțin din stresul care se acumulează se atenuează prin faptul ca îmi place mult ceea ce fac. Însă tot se aduna stres și oboseală din când în când. Nu cred ca o fac perfect, însă încerc să le echilibrez cât de bine pot.
Inspire Now: Conținutul tău se bazează pe rețete macro-friendly pe care le postezi în fiecare zi pentru micul dejun, prânz, gustări și cină. De unde această pasiune pentru gătit? Și cum a luat naștere acest concept de macro-friendly?
Bianca Lixandru: Am început să gătesc doar de 2 ani. La început, erau câteva mese pe săptămână. Prânzul, de multe ori, era comandat la birou, uneori și seara comandam mâncarea și găteam rar. După ce am început să lucrăm doar de acasă, în pandemie, m-am trezit brusc cu mult timp liber, câștigat din drumuri prin oraș, până la birou sau până la sală. Am vrut să fiu sigură că mâncarea e preparată în siguranță, mai ales la începutul pandemiei. Așa am început să gătesc toate mesele. Tot ce gătesc se potrivește stilului meu de viață. Am grijă ca proporția valorilor nutriționale să fie echilibrată. Practic la asta se referă termenul de “macro-friendly”, care e foarte popular în alte țări: la versiuni de preparate echilibrate, care să ofere corpului ce are nevoie la o masa, fără să fie exagerari, dar nici restricții.
Inspire Now: Trebuie să recunosc, probabil cel mai mult mi-au atras atenția deserturile pe care le faci, care au un număr de calorii mai mic decât cele pe care le cunoșteam eu. Am trăit mult timp cu impresia că dacă vrei să slăbești trebuie să renunți la carbohidrați. Care e, de fapt, secretul unei alimentații echilibrate în care poți mânca de toate și totuși să nu te îngrași?
Bianca Lixandru: Știința nutriției spune că pentru a menține greutatea corpului, pe parcursul unei zile, o persoană trebuie să mănânce aceeași cantitate calorică pe care o arde corpul. Atât de simplu. Nu e vorba nici de ora meselor, nici de renunțarea la cartofi, pâine sau paste, nici de eliminarea zahărului, a glutenului sau a grăsimii și nici de ceaiuri magice de slăbit. Caloriile dictează cum ni se modifică greutatea. Asta înseamnă că atâta timp cât, caloric vorbind, nu depășești nevoile zilnice ale corpului, nu te vei îngrășa, chiar dacă mănânci numai carbohidrați. Cu toate acestea, e nevoie să avem grijă și de sănătatea corpului și de modul în care funcționează. Aici intră în discuție macronutrienții și micronutrienții. Carbohidrații, grăsimile și proteinele sunt esențiale pentru corpul nostru și avem nevoie să consumăm din toate pentru a ne menține funcționarea organismului corectă. Cantitățile exacte pot să difere mult de la o persoana la alta, în funcție de sex, vârstă, înălțime, greutate, activitate fizică, scop și multe altele. De aceea e sănătos și natural pentru oameni să mănânce din toate, în special atât timp cât corpul le permite. Mă refer aici la alergii, intoleranțe, starea de sănătate generală.
Inspire Now: Cum ai reușit să-ți formezi tot bagajul informațional despre alimente și mâncare în general, având în vedere că nu ești medic nutriționist și domeniul în care te-ai specializat e altul?
Bianca Lixandru: Îmi place știința din spate și sunt curioasă să știu cum funcționează lucrurile. Îmi place să citesc articole științifice, informații găsite pe internet, să ascult podcast-uri pe tema aceasta sau să mă uit la diferite video-uri pe YouTube. Trebuie, de asemenea, să verificăm informațiile citite, nu toate sunt adevărate sau valabile pentru toată lumea, de cele mai multe ori trebuie să confirmi sau infirmi din mai multe surse. Cu cât mai oficiale și bazate pe studii, cu atât mai bine. Am avut și norocul de a avea de-a face cu lucrări științifice și cu studii din facultate, așa că îmi e ușor să citesc și articole mai elaborate. Pe parcurs ce îmi lămuresc un aspect, citesc de alte trei lucruri corelate, dar diferite și ajung la alte informații. Cu cât citești mai mult, cu atât îți dai seama cât de puțin știi.
Inspire Now: Am văzut, de asemenea, că ești o persoană activă și acorzi importanță și sportului în rutina ta zilnică. Când vrei să slăbești ce contează mai mult: sportul sau alimentația?
Bianca Lixandru: Aș vrea să spun că ambele, dar aici sunt puțin indecisă, deoarece sportul și activitatea fizică intenționată reprezintă doar 15-30% din consumul total de energie al corpului. Restul de 60-70% se împarte între rata metabolică bazală – cât ar arde corpul pentru a ne menține în viață dacă am sta întinși în pat și nu ne-am mișca ( doar respirația, bătăile inimii, funcționarea creierului, etc), activitatea zilnică ( 15-30% ) – ridicatul din pat, mișcarea mâinii la spălatul pe dinți, mersul până la bucătărie, s.a.) și efectul termic al mâncării (8-15%) – cât consumă corpul pentru a digera și absorbi mâncarea. [1] Așadar, teoretic, prin sport influențăm doar 15-30% din cât arde corpul în total pe parcursul unei zile. Dar prin alegerile alimentare controlăm 100% din totalul caloriilor pe care le mâncăm. Dacă ar fi să alegi un singur aspect, e mai ușor de controlat balanța mâncării, însă sportul este cel care modelează corpul și îi conferă o formă mai frumoasă (mușchi mai încordați și tonifiați, trăsături mai definite). Deci încurajez pe toată lumea care vrea să slăbească să acționeze din ambele direcții: și sport și alimentație.
Inspire Now: Ai scos și o carte de rețete recent. Spune-ne pentru cine este această carte, ce fel de rețete vom găsi în ea și cum putem intra în posesia ei?
Bianca Lixandru: Povestea paginii mele (n.r. Instagram) a început cu această carte, pe care am scris-o în august 2020, pe când aveam doar 500 urmăritori și care era valabilă doar în versiune digitală. Recent, am făcut și varianta tipărită, fiindcă multă lume preferă să citească cărți și să urmeze rețete pe suport de hârtie. Ambele variante conțin aceleași rețete. În total sunt peste 40 de rețete – pentru micul dejun, felul principal, gustări, panificații și sosuri. Toate rețetele sunt macro-friendly, sunt ușor de urmărit și conțin doar ingrediente ușor de găsit local. Evident, toate valorile nutriționale sunt calculate și se pot face înlocuiri pentru a fi adaptate tuturor gusturilor și preferințelor. Cartea digitală se găsește în link-ul de la profilul meu de Instagram și, evident, e cu stoc nelimitat. Varianta tipărită e în număr limitat și momentan, deoarece stocul e mic, îl gestionez prin comandă prin mesaj privat, pe pagina mea de Instagram (@biancalixandru).
Inspire Now: Care e cel mai întâlnit mit despre mâncare pe care l-ai auzit de la urmăritorii tăi?
Bianca Lixandru: Cu siguranța legat de alimente care îngrașă: cartofi, pâine, paste, dulciuri, grăsimi, gluten, zahăr, combinația de fructe cu ceva, combinația de carne cu ceva, carbohidrații sau mai știu eu ce. Mai e și ideea că mâncatul după ora 18 îngrașă, că dacă ne e foarte poftă de ceva trebuie să ne abținem sau corpul are nevoie de sucuri și cure “detox” ca să elimine toxinele, atunci când ai ficatul și rinichii sănătoși. Toate aceste aspecte sunt doar niște mituri. Singurul lucru care îngrașă e surplusul caloric, adică mâncăm mai mult decât arde corpul. Dacă ne e foarte poftă și ne abținem sunt mari șanse să încercăm să păcălim pofta cu diverse alimente „sănătoase” și în final să mâncăm oricum ceea ce pofteam, ajungând să consumăm mai mult decat am fi consumat dacă am fi liniștit pofta din prima. Corpul nu are nevoie de nimic altceva decât de ficat și rinichi pentru a se detoxifica, mai ales alături de o alimentație echilibrată, aport suficient de apă și mișcare fizică regulată.
- Felul de mâncare preferat: mâncarea chinezească de la un mic restaurant din orașul unde am crescut (Târgu-Mureș, piața Eroilor, pe colț la Mureș Mall).
- Melodia preferată care îți dă un vibe bun: ABBA – Dancing Queen
- The ultimate goal pentru tine: să las ceva în urma mea, indiferent că e ceva material, o idee sau un gând.
- Lucrul pe care ți-ai fi dorit să-l fi știut acum 5 ani: că toate lucrurile se întâmplă la timpul lor, și indiferent cât de imposibil pare, chiar merită să lucrezi și să lupți pentru ceea ce îți dorești.
[1] – sursa științifică în referință: Aragon, A.A., Schoenfeld, B.J., Wildman, R. et al. International society of sports nutrition position stand: diets and body composition. J Int Soc Sports Nutr 14, 16 (2017). https://doi.org/10.1186/s12970-017-0174-y, link de acces direct: https://jissn.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12970-017-0174-y/tables/3
*Fotografiile sunt preluate de pe contul de Instagram al Biancăi – https://www.instagram.com/biancalixandru/
Redactat de Diana Boalcă