Nu este o veste nouă faptul că din ce în ce mai mulți români au părăsit țara și au emigrat în locuri în care au considerat că pot avea un trai mai bun. Există o vorbă transformată într-un manifest pentru exodul din România: nimeni nu pleacă de prea mult bine. Și îi putem învinovăți?
Am crescut într-o comună de lângă Târgu Mureș, Crăiești, care azi a rămas cu o populație de aproximativ 850 de locuitori. Îmi aduc aminte de perioada când eram la Școala Generală și seara ne adunam cu copiii locului și ne jucam prin parcul de la monument sau în curtea primăriei vechi până noaptea târziu. Pe atunci mi se părea că viața înconjoară comuna și râsetele, plânsetele sau telefoanele primite de la părinți să mergem acasă făceau parte dintr-un scenariu durabil. Însă încetul cu încetul, pe nepregătite și parcă prin surprindere, bicicletele au fost înlocuite de mașini, jocurile copilăriei de aplicațiile de pe telefoanele mobile, statul până noaptea în parcul de la monument și în curtea primăriei vechi de mersul în pub-urile din oraș și copilăria de viața de adult care ne cerea fiecăruia să ne găsim rostul în viață. Și uite așa, unii și-au făcut rostul în alte orașe și mai vin din când în când acasă la părinți, alții au ales să plece în alte țări și îi văd o dată, de două ori pe an. Majoritatea dintre cei care au ales drumul țărilor străine își câștigă traiul la volanul camioanelor. Am fost curioasă cum văd ei experiența asta și, mai ales, cum o simt, așa că am stat de vorbă cu patru dintre aceștia.
Cei mai recent plecați sunt Simona și Szilard, un cuplu care a decis în luna februarie a acestui an să experimenteze meseria de șofer/șoferiță de camion. Motivele pentru care au ales ca la 23, respectiv 22 de ani să se arunce fără nicio plasă de siguranță în viața de adult sunt diverse, însă cel mai important este situația financiară pe care le-o oferă această meserie.
„Am plecat din simplul fapt că nu îmi ajungeau banii și, pe lângă asta, nici nu puteam să strâng pentru un viitor decent. Dar am plecat și din ambiție – și eu pot să fac asta, nu doar prietenii mei. Și ce m-a ajutat și m-a motivat cel mai mult a fost exemplul pe care l-am găsit la Dorotei, vărul meu, care e și el plecat pe camion.” (Simona, 23 de ani)
Sursă: arhivă personală
Simona a fost cea care i-a propus asta iubitului ei, Szilard (aka Szili, 22 de ani). Și el, la rândul lui, a considerat asta o idee bună pentru viitorul lor și a acceptat. Acum împart aceeași cabină de 5 luni și au început să lucreze la clădirea fundației viitorului lor.
Sursă: arhivă personală
Dorotei (25 de ani), verișorul Simonei, este plecat de 3 ani și jumătate. La fel ca orice tânăr la început de drum, și motivele plecării lui sunt legate de nevoia de bani și a unui viitor mai bun.
Sursă: arhivă personală
Cea de-a patra persoană cu care am stat de vorbă este Dumitrița. Ea este plecată de 1 an și 7 luni. „Am ales să fac meseria asta să pot să-mi îndeplinesc scopurile pe plan financiar, având în vedere că se câștigă destul de bine ca șofer pe camion. Nu pot să spun că am plecat fără nicio plasă de siguranță, pentru că l-am avut alături pe fratele meu, el fiind deja un veteran în meseria asta. Cu ajutorul lui am ajuns să fiu o șoferiță profesionistă!” (Dumitrița aka Dumi, 25 de ani).
Sursă: arhivă personală
Modul în care atribuim caracteristici unor situații fără să le fi trăit pe propria noastră piele se poate schimba radical atunci când trecem prin ele și le înțelegem mai în profunzime, cu toate avantajele și dezavantajele existente cu care ne confruntăm. De aceea i-am întrebat pe cei patru care erau așteptările lor legate de ce schimbări urmează să se întâmple în viața lor înainte să plece și cum văd lucrurile acum, după ce au experimentat viața la volanul camionului.
„Așteptările au fost mari și acum sunt și mai mari. La început nu înțelegeam care este greul acestei meserii și îmi ziceam că nu este nimic dificil să călătorești și să faci bani în același timp. Dar acum, după lunile astea, văd lucrurile altfel. La câte pericole ne expunem și câtă muncă facem, fizică și psihică, salariile ar putea să fie mai mari. Dar mă mulțumesc și cu atât, nu mă pot plânge de aspectul ăsta. Întrebarea pe care mi-o pun mereu înainte să plec într-o cursă este dacă mă întorc înapoi întreagă.” (Simona)
Szili, în schimb, are o altă părere: „Din poveștile și părerile altor șoferi cu care am stat de vorbă înainte să ajung aici părea destul de greu. Însă după ce am început să o practic mi s-a părut că e mai ușoară decât ceea ce auzisem până atunci. Acum, după ce am acumulat și experiență, mi se pare floare-la-ureche și foarte frumoasă meseria!”
„La 21 de ani nu aveam prea multe așteptări, să fiu sincer. Tot ce îmi doream era să plec cât mai repede ca să pot să adun bani, dar cu siguranță nu am putut prezice nimic din toate experiențele și situațiile pe care le-am traversat. După 3 ani și jumătate m-am schimbat mental foarte mult și am devenit mai matur, pentru că a trebuit să învăț să mă descurc singur.” (Dorotei)
„Așteptările le aveam destul de mari. Credeam că vin și o să câștig bani foarte ușor și repede. Acum îmi dau seama că meseria asta nu e doar despre stat la volan și condus. Ești contra timp în fiecare zi, marfa trebuie să ajungă în siguranță și la oră fixă. În fiecare zi ai un moment în care spui că nu mai poți și îți vine să renunți, deoarece stresul și oboseala se acumulează. Dar eu una mă gândesc că dacă am trecut bine peste ziua de azi, voi trece și peste următoarea și tot așa.” (Dumi)
Se știe că nu oricine este făcut/ă pentru meseria asta și pe lângă abilitățile de orientare în spațiu și cele motrice, este nevoie și de un psihic puternic. „Care sunt calitățile pe care cineva care vrea să devină șofer profesionist pe camion trebuie să le dețină și ce te ajută pe tine să faci meseria asta într-un mod profesionist?” sunt întrebări ale căror răspunsuri au fost următoarele:
„Știm cu toții că dacă nu faci ceea ce îți place e greu să mergi cu plăcere la muncă. Mie îmi place meseria asta. Am întâlnit aici colege care fac asta doar pentru bani și tot timpul sunt abătute și supărate. Cred că cea mai importantă calitate este curajul.” (Simona)
„În meseria asta ai nevoie de câteva lucruri care, după părerea mea, sunt indispensabile: ambiție, răbdare, dragoste pentru ceea ce faci și multă putere în suflet, deoarece ești tot timpul departe de cei dragi.” (Szili)
„Munca fără pasiune este egală cu zero. Dacă vrei să devii un șofer profesionist trebuie, în primul rând, să fii capabil să ții un volan în mână. În al doilea rând, este nevoie de multă ambiție, nervi de oțel, răbdare și încredere că poți trece peste orice obstacol. Pe mine m-a ajutat mult faptul că de când eram mic voiam să fac asta. Am visat și am simțit mereu că pe drumul acesta trebuie să merg.” (Dorotei)
„Chiar dacă nu sunt o persoană foarte răbdătoare și calmă, cred și susțin că acestea sunt calitățile cele mai importante. Pe mine cel mai mult mă ajută motivația personală și ambiția pe care o am. Sunt de părere că dacă altul poate, și eu pot, trebuie doar să vreau suficient de mult. Un sfat pentru cineva care vrea să înceapă această meserie ar fi să fie un om răbdător, calm și ambițios, pentru că îți face viața mai ușoară pe camion.” (Dumi)
Un subiect sensibil și cu mare încărcătură emoțională este dorul de cei dragi și de casă. Fiecare are mecanismele proprii de a face față acestui sentiment. Este o meserie care te maturizează, te învață și să te descurci prin forțele tale și să te bazezi mai mult pe propria persoană.
Pentru Simona și Szili este mai ușor, deoarece se sprijină și se motivează reciproc, iar banii primiți sunt încă un motiv să continue. În tot acest timp au cunoscut și câteva persoane în care pot avea încredere, dar acolo fiecare trage mai mult la sacul lui. Au pierdut și câteva dintre așa-zisele prietenii formate în țară, dar se așteptau la asta și nu au fost surprinși. Știu că persoanele care merită vor fi alături de ei, indiferent de distanță.
Pe Dorotei cel mai mult îl motivează gândul că anii petrecuți acolo o să îl ajute să ducă o viață decentă, fără grija zilei de mâine și va putea trăi liniștit alături de familia sa. A învățat că încredere 100% nu poate avea în nimeni și că anumite prietenii au fost destinate să se rupă, deoarece interesele personale mereu vor prima.
Dumi nu a știut până să fie acolo ce înseamnă cu adevărat dorul sau să ai nevoie de o îmbrățișare și să nu fie cineva lângă tine să ți-o ofere. De multe ori se refugiază în muzică sau în desen când are timp, iar câteodată se descarcă plângând. Ea consideră că dorul este cel mai mare dușman pentru un șofer de camion și video call-urile nu pot lua locul îmbrățișărilor fizice. Dacă înainte să meargă în străinătate nu aprecia suficient familia, Dumi spune că atunci când se va întoarce în țară cu siguranță o va face mai mult. A cunoscut și ea multe persoane noi acolo, dar nu poate spune că are încredere în ele. Cel mai mult se bucură că nu și-a pierdut cel mai bun prieten și chiar dacă nu vorbesc săptămâni la rând, știe că prietenia lor rămâne la fel. „Prietenia nu înseamnă să vorbiți zilnic, prietenia înseamnă să vă vreți mereu binele” este citatul în care se regăsește.
Pentru cei care aleg să practice meseria asta există și momente frumoase, dar asta nu înseamnă că riscurile sunt excluse. Dumi ne povestește faptul că „există mereu un risc la volanul camionului și nu numai. Țările pe care le parcurg sunt aglomerate și oamenii sunt distrași de telefon la volan. La un camion de mare tonaj poți să ai o explozie, poți să te răstorni dacă marfa pe care o transporți este lichidă și se creează balans. Un camion încărcat poate ajunge la o greutate de 44 de tone, asta înseamnă că oprirea bruscă în siguranță este imposibilă, iar mulți dintre șoferii mașinilor mici nu sunt conștienți de asta. Îmi amintesc de o întâmplare de pe o autostradă în lucru din Germania: aveam în fața mea o rulotă și camionul pe care îl conduceam avea în jur de 23 de tone. Mă grăbeam ca să ajung la timp la Peco, unde urma să am pauza și nu am respectat viteza legală pe drumul în lucru. Cel cu rulota a pus frână brusc, fără motiv, în fața mea, moment în care m-am lăsat pe frână cu tot corpul, din roțile camionului începând să iasă fum. M-am oprit la un metru distanță de rulotă, dar eram sigură că o să o lovesc. După ce m-am liniștit de la sperietură am realizat că graba strică treaba și că șoferul rulotei nu trebuia să aibă permis de conducere!”
Pentru Dorotei, o întâmplare pe care nu are cum să o uite s-a petrecut pe autostrada A14 Adriatică: „era un timp frumos și în dreapta mea aveam Marea Adriatică, care mi-a furat privirea pentru câteva fracțiuni de secundă. Norocul meu a fost că am avut un camion Euro 6 cu senzori de distanță și frânare, care au început să facă zgomot. Atunci privirea mi-a revenit în față și am văzut un ambuteiaj de mașini mici și am reușit să frânez înainte de un dezastru. Având 44 de tone nu a fost așa ușor să opresc. După ziua aceea am învățat că orice se întâmplă în stânga sau dreapta mea, eu trebuie să fiu atent la drum.”
Simona și Szili consideră că riscurile sunt mari, mai ales în parcări când poți să fii jefuit sau se poate ca cineva să-ți vandalizeze și să distrugă camionul. Simona ne spune că „odată ce pleci în cursă nu știi dacă te mai întorci sau unde poți întâmpina probleme cu camionul. Nu știi când te poate fura somnul și sunt suficiente 2 secunde de neatenție să se întâmple o nenorocire. Încă nu ni s-a întâmplat ceva periculos, în afara unor mici defecțiuni la camion care s-au rezolvat, dar trebuie tot timpul să fii atent și să ai grijă să previi.”
La finalul discuției am fost curioasă care consideră ei că sunt lucrurile care ar trebui schimbate în România ca tinerii să nu mai fie nevoiți să plece din țară pentru un trai mai bun. Szili consideră că un element care ar trebui schimbat este conducerea țării și înlocuită cu persoane capabile să reprezinte interesele populației. Mai mult, el crede că ar trebui înființate mai multe locuri de muncă și poate parcurile industriale ar fi o idee bună pentru acest deziderat. Simona este de părere că salariile ar trebui să crească și fiecare dintre cetățeni să aibă o șansă egală, pe măsura studiilor făcute, iar nepotismul să fie înlăturat. Dumi este destul de dezamăgită de cum se desfășoară lucrurile în țară și crede că cei de la conducere ar trebui schimbați. Nu știe dacă se mai pot remedia lucrurile, însă mai are o licărire de speranță. Dorotei este cel mai optimist: „cred că fiecare dintre noi ar trebui să ne schimbăm mentalitatea cum că în România nu se poate. Eu consider că România este cea mai potrivită țară pentru investiții și pentru afaceri noi, deoarece încă nu există așa mare concurență. Trebuie doar să ai curaj și să lupți pentru visul tău!”
Redactat de Diana Boalcă
