Guillermo Arriaga, scriitor, scenarist, regizor și producător de filme din Mexic, ne-a povestit cu ocazia vizitei la Festivalul Internațional de Carte Transilvania 2023 despre cea mai nouă carte scrisă de el, despre viața pe care a avut-o în copilărie și care l-a inspirat pentru această carte. De asemenea, a oferit și câteva sfaturi pentru scriitorii la început de drum, dar și gânduri profunde despre viață.
Salutare, dragi urmăritori Inspire Now. Astăzi suntem aici cu un scriitor, un scenarist, Guillermo Arriaga și îi vom pune câteva întrebări.
Sunt foarte fericit să fiu aici, la Festivalul Internațional de Carte Transilvania.
Ne puteți împărtăși câteva detalii despre munca dumneavoastră creativă, procesul de a scrie scenariile, novelele și cum abordați storytelling-ul în moduri diferite de fiecare dată?
Pentru mine ambele înseamnă literatură. A scrie filme sau cărți sunt exact la fel. Doar trebuie să am în vedere că scenariul va deveni un film iar novela va deveni o carte. Dar pentru mine ambele înseamnă literatură.
Când scriu, nu am idee unde voi ajunge, nu am un plan. Nu am idee care despre care va fi finalul. Descopăr novela sau scenariul în timp ce îl scriu. Diferența între a scrie un scenariu și a scrie o novelă are de a face cu punctul de vedere, cu persoana narativă. Filmele sunt tot timpul în persoana a treia, trebuie să fii distant. Novela este de fiecare dată în persoana întâi, chiar și dacă o scrii în persoana a treia, tot timpul va fi persoana întâi. Când zici despre caracter că gândește sau simte, te pui în interiorul lui.
Vă definiți ca un vânător care lucrează ca scriitor. Povestiți-ne un pic despre această autodefiniție. Cum a început?
Sunt de fapt un vânător adevărat, nu este o metaforă. Vânez doar cu arc și săgeată. Ca să vânezi cu o săgeată trebuie să înțelegi multe despre natură, natura umană și toate praradoxurile despre viață și moarte. Spun despre mine că sunt un vânător care scrie pentru că vânătoarea m-a învățat tot ce știu despre umanitate. Mi-a dat simțul de gri, nu doar alb sau negru. Înțelegi frumusețea și brutalitatea, înțelegi ce înseamnă să omori un animal pe care o să îl mănânci. Pentru că acum stăm în această librărie frumoasă, dar înainte era pădure aici, Trebuia să razi toată natura ce trăia aici să ridici un oraș. Cu vânătoarea începi să înțelegi multe dintre misterele vieții și ale morții.
Multe dintre lucrările dumneavoastră explorează tematica credinței, a destinului și a interconectivității. Ce vă atrage către aceste teme și cum vă influențează acestea povestirea?
Nu cred că are legătură cu destinul sau credința. Viața nu este despre a fi destinați către ceva sau a crede în ceva. Circumstanțele vieții sunt ca dominourile, acele circumstanțe te formează. Mai mult decât destinul, sunt obsedat de decizii. Care sunt alegerile pe care le avem în viață să zicem, după un accident. Poți trăi toată viața în traumă sau poți trece peste acel accident. Sunt mai interesat de acele alegeri decât în destin.
Vorbind de accidente, puteți fi exemplul viu pentru ceea ce tocmai ați zis. Ați avut un accident în tinerețe și ați folosit asta ca inspirație pentru unele lucrări. Puteți să ne ziceți câte ceva despre cum ați trecut peste acea traumă?
Da, am avut un accident cu mașina pe un drum montan, am căzut de pe o stâncă. Eu am dormit pe bancheta din spate și m-am trezit în mijlocul accidentului. Am căzut și ne-am tot rostogolit. Toate oasele mi s-au spart, în special la nas. Cred că noi, creatorii, nu putem irosi durerea. Durerea este importantă ca să revii și nu ca să fii mândru, dar să fii fericit că nu te-a omorât, te-a făcut mai puternic și ți-a dat o oportunitate de a explora ce înseamnă să ai un accident, sau o luptă de stradă sau să pierzi pe cineva drag. Creatorii au nevoie de acea durere și nu numai, la fel și de fericire ca să scrie sau să regizeze un film.
Ce credeți, scenariștii, scriitorii au nevoie de mai multă durere sau de mai multă fericire pentru o creație de succes?
Cred că nu contează. Sunt oameni care pot crea capodopere din fericire și oameni care pot crea capodopere din durere. Viața nu este doar durere sau fericire, este fericire și durere. În viața mea am avut mai multă fericire decât durere, de departe. Pentru mine, fericirea este o cale importantă de a aborda viața iar în acest mod, a aborda arta.
Povestirea dumneavoastă deseori cuprinde mai multe perspective și cronologii. Cum mențineți coerența și cum țineți audiența angajată când lucrați cu asemenea structuri narative complexe și personajele în lucrările dumneavoastră deseori înfruntă dileme morale și fac decizii grele, ca în viață. Cum dezvoltați aceste personaje complexe din punct de vedere moral?
Nu am nici o idee, cum scriu lucrurile mele, e un mister pentru mine. Am această carte în cap, de exemplu, de când aveam 14 ani. Se duce înapoi și înainte în timp și are mai multe perspective. Dar am început să descopăr aceste perspective în timp ce le scriam, fără să am o idee unde vreau să ajung. Strada, pe care am copilărit, lucrurile se întâmplau acolo multe lucruri ciudate, așa m-am gândit că merită povestite în această carte. Așa că nu am idee. Singurul meu scop este să scriu povestea și să o scriu cât de bine se poate. Îmi respect cititorii, așa că am investit în această carte bani și timp. Încerc să fiu cât de poate de profesionist.
Ne puteți spune ceva despre proiecte viitoare sau subiecte pe care sunteți entuziasmat să le explorați în viitor? Indiferent dacă e scris sau realizare de film. Ce sfat ați da pentru scenariști dau scriitori în devenire care doresc să creeze ceva rezonant emoțional ca ale dumneavoastră?
În primul rând, trebuie să zic că tocmai am produs filmul regizat de fiul și de fiica mea. Au colaborat. A fost primul scenariu pe care l-am scris când aveam 36 de ani. Ei l-au regizat și, din fericire, a intrat în selecția oficială a Festivalului de Film din Veneția și a Festivalului de Film din Toronto. Așa că sunt foarte fericit ca fiul și fiica mea au devenit realizatori de filme. Am în plan să regizez un alt film. De a produce, tocmai am produs un film în Brazilia așa că voi regiza și scriu o nuvelă nouă.
Sfatul meu pentru scriitorii tineri este să termini ce ai început. Nu fii prea dur cu tine, prima schița a ta va fi foarte slabă. Nu-ți fă griji. De aceea rescrii. Dacă nu ești cumva un geniu… Eu rescriu mult pentru că nu sunt un geniu. Lucrez mult. Cred că rigurozitatea este cuvântul care ajută cel mai mult. Acesta este sfatul meu: termină ce ai început.
Putem fi de acord că partea cea mai grea e începutul?
Nu, cred că cel mai greu este să termini. Poți începe să scrii orice vrei, dar a duce acel ceva până la sfârșit durează mai mult. Deci nu cred că începutul, ci încheierea e partea cea mai grea.
Spuneți-ne un pic despre cartea pe care o prezentați aici, la FICT. Care este povestea scrierii și finalizării acestei cărți?
Această carte, ”Sălbaticul”, am scris-o timp de 5 ani și jumătate. A rescris-o de câteva ori. Am lucrat mult la limbaj și am încercat să o compactez cât de mult s-a putut, deși este o carte destul de groasă. Am încercat să o fac să funcționeze cât mai bine și am tot rescris-o. Așa a durat 5 ani și jumătate, dar, așa cum am zis, a fost în capul meu de când aveam 14-15 ani. Am vrut să spun povestea cartierului în care am crescut. Așa cum am zis, s-au întâmplat lucruri ciudate acolo, erau grupări ciudate de la primii traficanți de droguri la catolici de extremă dreapta, la anarhiști, la găști. A fost un loc interesant pentru a crește.
Haideți să adresăm elefantul din cameră. Titlul cărții este ”Sălbaticul”, un cuvânt în română, și mi-a șoptit o păsărică, că învățați limba română. Cum și de ce?
Tot timpul încerc măcar să am o conversație. Desigur, româna nu este ușoară, dar încerc să citesc. Încerc să citesc cât mai mult și să înțeleg cât mai multe cuvinte.
Puteți să găsiți similarități cu spaniola? Pentru că este tot o limbă latină așa că poate unele cuvinte…
Desigur. Deja am învățat să am o conversație de bază în italiană, știu mai mult sau mai puțin să vorbesc portugheza și cred că dacă stau aici 3 săptămâni, reușesc să zic măcar ”Salut, ce mai faci?”, ”Ce mâncăm de mic dejun?” ”Unde este toaleta?”, știi. Lucruri de bază, dar mi-ar plăcea să învăț româna, desigur.
Iar noi suntem încântați că vreți, oricând vă putem ajuta. Dacă tot suntem aici, ce părere aveți despre Cluj-Napoca, despre România?
Sunt pentru a doua oară în România. Îmi plac foarte mult oamenii. Românii sunt foarte buni, tot timpul au fost buni cu mine. Mă identific cu românii. Suntem și noi latini, așa că cred că avem o legătură. Cred că e o cetățienie cultivată. România crește repede din punct de vedere al educației. Cu oricine am vorbit, studiază sau tocmai au finalizat PHD-ul, wow. Știu că sunt 7 universități mari în Transilvania. Cluj-Napoca este un oraș unde educația este importantă. Este o țară unde aș reveni iar și iar.
Ne bucurăm să vă avem. Haideți să concluzionăm într-o notă pozitivă. Ce ați zice urmăritorilor noștrii ca să-i inspirăm? Tot timpul terminăm interviurile așa. Dorim să inspirăm oamenii să facă ceva, să încearcă ceva nou, să fie ei înșiși. Ce le spunem astăzi?
Le-aș ruga să se uite la mâinile lor. Uită-te la mâinile tale. Acele mâini vor deveni mâinile unui cadavru. Vei muri. Așa că ce faci cu acele mâini? Mângâi pielea pe care vrei să o mângâi? Luptă aceste mâini pentru ceea ce vrei? Creezi ceva? Așa că nu uita că avem doar viața aceasta. Nu contează dacă ești religios sau nu, până la urmă asta este singura noastră viață. și trebuie să scoatem tot ce se poate din ea. Când ai sentimentul fericiri și sentimentul că lupți pentru ceea ce îți dorești, este în tine, atunci te vei bucura mai mult de viață și știi că te va ajuta.
Aceasta a fost cel mai profund gând pe care l-am avut până acum. Domnule Arriaga, vă mulțumim mult pentru timpul dumneavoastră. Vă dorim mult succes cu cartea și cu lucrările viitoare. Ne vedem data viitoare.
