VIDEO: Alimentația și sănătatea mintală: Ce mâncăm pentru o stare de bine? – Nicoleta Minea la Well-Being SpeedMeet by Inim Institute

Ce mâncăm influențează nu doar corpul, ci și mintea. Alegerea alimentelor potrivite poate avea un impact major asupra stării noastre emoționale, nivelului de energie și capacității de concentrare. Află cum să îți îmbunătățești sănătatea psihică printr-o alimentație echilibrată din interviul cu Nicoleta Minea, nutriționist dietetician licențiat, realizat la evenimentul Well-Being SpeedMeet organizat de Inim Institute.

Cum ne influențează alimentația starea psihică?

Alimentația joacă un rol esențial în ceea ce privește starea noastră psihică, deoarece ne influențează atât emoțiile, cât și capacitatea de concentrare, de învățare.

Cum se întâmplă asta? Stabilitatea noastră emoțională este strâns legată de nivelul nostru de zahăr din sânge. Asta înseamnă că dacă noi mâncăm dulciuri în mod excesiv, o să avem un nivel ridicat al glicemiei și astfel o să simțim fenomene de irritabilitate, oboseală și incapacitate de concentrare.

Există alimente secrete pentru energie și productivitate?

Din punctul meu de vedere, secretul nu consta în anumite alimente pe care să le consumăm pentru asta, ci constă într-o alimentație echilibrată care să furnizeze organismului nostru toți nutrientii de care are acesta nevoie.

Dacă ar fi să ne referim la un anumit nutrient, putem să spunem despre grăsimile sănătoase în Omega-3 că sunt foarte sănătoase în acest sens. Acestea se găsesc în uleiul de pește, în somon, în macrou, în păstrăv, în semințe de in și oricare dintre semințe vă fac vouă plăcere.

Care ar fi pașii simpli pentru un stil de viață sănătos?

Pașii simplii care ne ajută să avem un stil de viață sănătos, acesta este unul din programele noastre, se numește „Primul pas spre un stil de viață sănătos” cu care mergem în școli pentru a educa elevii în sensul acesta.

În primul rând, aș spune că este foarte important să creștem consumul de fructe și legume și aici ideal ar fi să căutăm surse în producătorii locali, în piețe, fiind mult mai echilibrate din punct de vedere nutrițional.

A doua recomandare ar fi un consum corespunzător de apă. Aici avem chiar și o formulă care ne ajută în funcție de greutatea noastră corporală, și anume 35 ml ori greutatea noastră.

Și nu în ultimul rând, un pas foarte important este citirea etichetelor alimentare. Pentru a vă da un sfat foarte simplu și rapid, o etichetă cu cât are mai puține ingrediente, cu atât este mai sănătoasă. Deci optați pentru alimente integrale.